Simona Halep și-a aflat adversarele de la turneul de la Madrid. Serena Williams, marea absentă a competiției

Simona Halep și-a aflat adversarele de la turneul de la Madrid. Serena Williams, marea absentă a competiției
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul de la Madrid va desfășura a 11-a ediție în perioada 4-11 mai. Organizatorii competiției au oferit publicității lista cu cele 51 de tenismene care au fost acceptate direct pe tabloul principal.

Printre acestea se află româncele Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, dar și jucătoarea din Canada de origine română Bianca Andreescu. Opt tenismene vor ajunge pe tabloul principal după ce vor trece de calificări, iar alte cinci vor beneficia de wild-card-uri, pentru a completa, astfel, lista celor 64 de sportive de pe tabloul principal al Mutua Madrid Open 2019.

De la Madrid va lipsi însă Serena Williams, cea care nu a participat nici anul trecut la turneul dotat cu premii în valoare totală de șase milioane de euro.

În ceea ce privește situația jucătoarelor Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea și Ana Bogdan, acestea, probabil, vor lua startul în calificările turneului.

Lista completă a celor 51 de tenismene acceptate pe tabloul principal al turneului de la Madrid:

Naomi Osaka
Petra Kvitova
Simona Halep
Angelique Kerber
Elina Svitolina
Sloane Stephens
Karolina Pliskova
Kiki Bertens
Aryna Sabalenka
Ashleigh Barty
Anastasia Sevastova
Caroline Wozniacki
Elise Mertens
Julia Goerges
Madison Keys
Garbine Muguruza
Qiang Wang
Anett Kontaveit
Belinda Bencic
Caroline Garcia
Daria Kasatkina
Jelena Ostapenko
Bianca Andreescu
Donna Vekic
Danielle Collins
Su-Wei Hsieh
Lesia Tsurenko
Carla Suarez
Maria Sharapova
Camila Giorgi
Mihaela Buzarnescu
Anastasia Pavlyuchenkova
Sofia Kenin
Dominia Cibulkova
Aliaksandra Sasnovich
Dayana Yamstremska
Johanna Konta
Saisai Zheng
Ajla Tomljanovic
Shuai Zhang
Katerina Siniakova
Venus Williams
Yulia Putintseva
Alison Riske
Victoria Azarenka
Barbora Strycova
Viktoria Kuzmova
Maria Sakkari
Yafan Wang
Alison Van Uytvanck
Petra Martic

Anul trecut, turneul de la Madrid a fost câștigat de Petra Kvitova, după ce s-a impus în finală în fața jucătoarei Kiki Bertens.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×